Râmnicenii care vor să se autorecenzeze, dar care nu se descurcă prea bine, cu telefonul sau calculatorul, pot apela la recenzorii din cadrul Primăriei. La parterul institiuției, în cadrul biroului Relații cu Publicul, funcționează un spațiu special amenajat pentru autorecenzarea asistată. Pentru municipiul Râmnicu Sărat au fost selectați opt recenzori.
Aceștia trebuie să prezinte abilități digitale și disponibilitate la program prelungit. Autoritățile râmnicene consideră că informațiile obținute în urma recensământului populației și al locuințelor sunt extreme de importante pentru comunitatea locală. La Râmnicu Sărat, programul privind autorecenzarea asistată este de luni până vineri, în intervalul orar 09.00- 16.00, dar și în weekend, între orele 09.00- 12.00.