POLIȚIA ȘI INFRACȚIONALITATEA INFORMATICĂ

0
288

Infracționalitatea informatică a luat o amploare deosebită în toată lumea, însă  Poliția Română nu pare mai deloc preocupată să aloce resurse umane suplimentare pentru combaterea ilegalităților prin intermediul Internetului. În Inspectoratul de Poliției al Județului Buzău, de exemplu, cei care se ocupă de rezolvarea infracțiunilor din mediul virtual sunt polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale. Mai precis, este vorba de polițiștii care, în mod normal, se ocupă de furturile și tâlhăriile stradale. Situația este aceeași la toate inspectoratele județene de poliție!

Conducerea Poliției buzoiene spune că numai anul trecut, în județ, au fost sesizate aproximativ 200 de fraude informatice. Oamenii legii spun însă că „de vină”, cu ghilimele de rigoare, bineînțeles, sunt și unii cetățeni care dau dovadă de o naivitate greu de imaginat. Cei care au cel mai mult de suferit de pe urma acestei situații sunt cetățenii înșelați. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei care ajung la poliție pentru a sesiza asemenea fapte sunt puțini în raport cu fenomenul în sine. Asta, deoarece multe dintre persoanele care au fost înșelate cu sume de câteva zeci sau sute de lei, nu mai reclamă fapta la Poliție, considerând că deplasarea la secția de poliție este un deranj mai mare decât paguba suferită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 47 = 51