Șoferii vor mai putea circula câteva luni în centrul municipiului Buzău, pe lângă platoul Pieței Dacia și pe Aleea Tradafirilor. Lucrările de reabilitare a zonei încă nu au început și nici atunci când vor începe nu va fi nevoie de închiderea circulației pe cele două străzi. Asta pentru că echipele de muncitori vor începe lucrările dinspre fostul cinematograf Dacia, lăsând neatinsă, în primă fază, zona străzilor George Emil Palade și Aleea Tradafirilor. Nu peste mult timp, centrul orașului Buzău va deveni însă un adevărat șantier. Întregul platou va intra în reabilitare, urmând a fi reconfigurat și modernizat, aici apărând, conform proiectului, spații verzi, alei pietonale, zone de recreere și fântâni arteziene.