CRIZĂ TOT MAI ACCENTUATĂ DE PERSONAL ÎN POLIȚIA BUZOIANĂ!

0
394

Mai puțin de 80% dintre posturile prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție sunt ocupate în prezent. Situația nu pare să îl îngrijoreze însă pe șeful Inspectoratului. Comisarul șef Laurențiu Pantazi spune că situația se prezintă la fel de aproape șase ani, atunci când a demarat primul val de pensionări masive, iar activitatea nu a avut prea mult de suferit.

Nici măcar angajările din sursă externă –  deloc puține în ultimii ani – nu au reușit să completeze schema de personal a Poliției buzoiene. „Colac peste pupăză”, s-a dovedit că printre polițiștii atrași din rândul civivililor, există și persoane care dovedesc că nu au abilități de polițist. Un exemplu este cazul polițistului din Râmnicu Sărat, angajat din sursă externă, cercetat pentru mai multe fapte de natură penală.

Deși există suspiciuni că unele angajări din sursă externă se fac „pe pile”, conducerea Poliției Buzău spune că acest lucru este „puțin probabil”, datorită procedurilor de examinare a candidaților, care fac aproape imposibilă frauda. În timp ce numărul polițiștilor este mult mai mic față de necesar, acțiunile Poliției sunt tot mai diverse, mai ales în ultimii doi ani, în perioada pandemiei de coronavirus, când oamenii legii au primit numeroase sarcini în plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here