Buzoienii continuă să achiziționeze în continuare imobile. În ultima lună a anului 2021 un număr de 1.425 case, imobile, terenuri și apartamente au făcut obiectul de tranzacție. În Buzău au mai fost vândute, în aceeași perioadă, și 13 terenuri extravilane neagricole, 389 terenuri intravilane care aveau deja construcții și 216 care nu aveau nimic construit.
Cele mai vândute au fost, însă, terenurile agricole. Un număr de 671 astfel de terenuri au făcut obiectul vânzării cumpărării, lucru care plasează Buzăul pe locul trei la nivel național, în spatele județelor Brăila și Constanța.
De altfel, 2021 a fost anul tranzacțiilor agricole în județul Buzău. Pe parcursul anului trecut au fost vândute nu mai puțin de 3.747 de hectare de teren agricol, iar prețurile au urcat până la aproape 60 de lei metrul pătrat. Cu alte cuvinte, cel mai scump hectar de pământ, situat în extravilanul unei localități, s-a vândut cu 600.000 de lei.