DE MÂINE PURTĂM MASCA PESTE TOT

0
423

În încercarea de a limita creșterea numărului de cazuri de coronavirus, Guvernul a aprobat ieri noile restricții propuse de Comitatul Național pentru Situații de Urgență. Iar noile  reguli intră în vigoare chiar de mâine, 8 ianuarie.

Cea mai importantă măsură adoptată este aceea că masca devine obligatorie atât la interior, cât și la exterior, inclusive pe stradă.  Pentru că tulpină Omicron e mult mai contagioasă, nu vor mai putea fi folosite măștile textile, ci doar cele chirurgicale și de tip FFP2.

Tocmai de aceea sindicatele  au cerut în cadrul întâlnirii pe care au avut-o cu premierul și cu mai mulți miniștri, că și măștile folosite în timpul orelor de muncă să fie plătite tot de angajatori. Sindicatele au cerut și alte modificări, inclusiv limitarea numărului de călători din autobuze și trenuri.

Potrivit Hotărârii de Guvern, activitățile din sălile de sport sau din restaurante se vor restrânge, în sensul că numărul participanților va fi redus de la 50 la 30 %, acolo   unde incidența cazurilor depășește 3 la mie.

În plus, CNSU le recomandă companiilor măsuri suplimentare ca să-și protejeze angajații – de la testare săptămânală și lucru în ture, până la folosirea exclusivă a măștilor FFP2.

Astfel de măsuri presupun costuri suplimentare pentru companii. Mai ales pentru cele mici, unde testarea săptămânală ar fi greu de suportat, spun reprezentanții patronatelor. Exceptați de la purtarea măștii vor fi  doar angajații care lucrează singuri în birou, prezentatorii tv si invitații acestora, dar și  reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane. Nici copiii cu vârsta mai mică de 5 ani nu vor fi obligați să poarte masca de protecție.

Ca o măsură de protecție împotriva coronavirusului, autoritățile au anunțat că în a doua jumătate a lunii ianuarie va începe în România și vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, când se estimează că vor ajunge dozele de ser necesare.

La copiii cu vârsta de până la 11 ani, doza de vaccin -Pfizer este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Ei primesc o doză de 10 micrograme de vaccin, în timp ce la persoanele cu vârsta de peste 12 ani dozăaeste de 30 micrograme.

Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie. Prezentarea la vaccinare se poate face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platforma vaccinare-covid.gov.ro sau prin  call center.

Potrivit autorităților, în România,  peste un million de copii cu vârsta între 5 şi 11 ani ar putea fi imunizaţi împotriva coronavirusului.

Germania, Danemarca, Spania, Grecia și Ungaria se numără printre țările care  au început încă de anul trecut  vaccinarea acestei categorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here