REPREZENTANȚII ELEVILOR CER ADOPTAREA DE URGENȚĂ A MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ PENTRU VALUL 5 AL PANDEMIEI

0
406

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat marţi adoptarea rapidă a unui set de măsuri, astfel încât unităţile de învăţământ să poată fi pregătite pentru desfăşurarea cursurilor „într-un format propice”, in timpul valului 5 al pandemiei.

CNE solicită introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, bisăptămânal, printr-o procedură clară care să se poată efectua în spaţiul şcolar; ambalarea testelor în kituri individuale, „fără a fi nevoie de sortarea pieselor vrac”.

Reprezentanţii elevilor doresc adoptarea unui algoritm/unei matrici de calcul în baza căruia/căreia să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli, incluzând mai mulţi parametri, precum rata de vaccinare a elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, suprapopularea claselor, utilizarea transportului în comun de către populaţia şcolară.

Totodată, CNE cere şi dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare şi adoptarea unei instrucţiuni la nivelul Ministerului Sănătăţii, în aşa fel încât să existe o procedură „clară” de dezinfectare după fiecare schimb de clase, dar şi pilotarea şi, apoi, extinderea unui program de tipul „testare în curtea şcolii”, prin intermediul căruia, în zilele de weekend, în baza unei cereri prealabile, elevii şi personalul didactic să aibă posibilitatea de a se testa gratuit împotriva COVID-19, prin teste rapide antigen administrate de personal specializat din cadrul DSP – cu prioritate în unităţile de învăţământ care nu dispun de un cabinet medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here