REFERENDUMUL PENTRU UNIREA BUZĂULUI CU ȚINTEȘTI, RELUAT

0
429
Sursa foto:2mnews.ro

Primarul Buzăului nu a renunțat la ideea unirii municipiului cu comuna Țintești și dorește reluarea referendumului privind alipirea celor două localități. Constantin Toma a precizat că reluarea referendumului va fi posibilă însă doar după ce se va crea un context legislativ mai favorabil, incluzând votul prin corespondență, dar și organizarea referendumului pe parcursul a două zile.

În ceea ce priveşte propunerea de unire care ar urma să fie formulată la viitoarea consultare populară, primarul Buzăului spune că intenţionează să propună mai multe localităţi, după modelui oraşului german Thur, pe care 1-a vizitat recent, aşezare urbană de pe Valea Loirei care, în ultimii 10-15 ani, s-a unit cu patru comune din jur. La referendumul pentru unirea Buzăului cu comuna Ţinteşti, pe 26 septembrie 2021, puţin peste 11% dintre buzoieni s-au prezentat la vot, pragul necesat validării referendumului fiind de 30%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here