Autor: Newss.ro
Meteorologii au emis miercuri, atenționare cod galben de caniculă pentru zilele de 22 iunie, 23 iunie și 24 iunie. În tot acest interval, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade. Pentru miercuri vom avea parte de 36 chiar 37 de grade la umbră. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. ,,Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În zonele montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi mai ales în timpul după-amiezelor vor fi averse posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină” anunță ANM.