PLAFON MAJORAT PENTRU COMPENSAREA MEDICAMENTELOR CU 90%

0
370
Foto cu caracter ilustrativ

Mai mulți pensionari vor putea beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor, după ce Guvernul a decis în ședința de ieri majorarea plafonului de venituri pentru persoanele eligibile. Măsura se aplică de la 1 ianuarie. Dacă până acum beneficiau de aceasta compensare a medicamentelor de listă pensionarii care încasau o pensie de 1299 de lei inclusiv, de luna viitoare, plafonul este de 1429 lei/lună, indiferent dacă pensionarii realizează sau nu alte venituri. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, va crește cu 10% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu  90%. Măsura a fost luată cu scopul creşterii accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.

În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, au fost eliberate peste 2,8 milioane de rețete aferente unui număr de aproximativ 470 de mii de pensionari, valoarea de consum fiind de 267 de milioane de lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.299 lei lună/inclusiv, este de aproximativ 20.5 milioane de lei. Pe de altă parte, o veste proastă vine însă de la Poșta Română. Compania a anuntat că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile.

Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an. ​        Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Cum cei de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an, transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile.

Astfel, pensiile din sistemul public vor fi achitate la domiciliu, în perioada 6 – 17 ianuarie 2022; iar  la ghișeele subunităților poștale,  până în data de 19 ianuarie 2022. Conducerea Postei Romane dă asigurari că salariații companiei vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here