START PROGRAMULUI “CASA VERDE FOTOVOLTAICE”

0
432

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost repornit astăzi, după o pauză de doi ani. Persoanele fizice s-au putut înscrie în Programul care  asigura finanțarea instalării de panouri fotovoltaice cu bani de la stat, în scopul creșterii eficienței energetice, îmbunătățirii calității aerului și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Beneficiarii vor primi o finanțare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, iar diferența cheltuielilor va fi suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuielile eligibile în cadrul programului și pe care beneficiarii le pot face doar după ce contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat sunt cele cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ, cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice și TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Suma totală alocată Programului Casa Verde Fotovoltaice se ridică la aproximativ 260 milioane de lei, iar încheierea programului se va face după solicitarea a 150% din bugetul alocat fiecărei regiuni. Implementarea proiectului se realizează în termen de 12 luni de la data semnării contractului de finanțare, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Principiul după care se va acorda finanțarea va fi ,,primul venit, primul servit”. Ministerul Mediului vrea însă ca, de anul viitor, mii de români să poată accesa panouri fotovoltaice cu o subvenţie de 90% în fiecare lună. Bugetul alocat lunar va fi de 65 de milioane de lei, sumă care ar acoperi peste trei mii de cereri pe lună. În 2019, programul a fost oprit din prima zi, din cauza unor suspiciuni de fraudă. Un instalator a înscris mii de dosare dintr-o dată, iar acum autoritățile au luat măsuri de precauție. Fiecare instalator va avea câte 8 conturi.

De asemenea, sistemul informatic a fost îmbunătățit, astfel că acum se pot înregistra dosare cu o viteză maximă de un dosar per trei minute, per cont. Pe lângă asta, ghidul a fost simplificat, mai ales la cerințele tehnice. Potrivit datelor oficiale, 90 la sută dintre cei care au solicitat acum doi ani au deja panourile instalate. Factura la energia electrică se reduce cu cel puțin treizeci la sută cu un sistem clasic de panouri, fără baterii. Câștigul e dublu dacă este ales un sistem care și stochează energia produsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here