Municipiul Buzău a primit doar 440.000 de lei după repartizarea sumelor din Fondul de Rezervă menite să asigure subvenționarea căldurii furnizate populației în lunile noiembrie și decembrie. Primarul Constantin Toma spune că suma alocată reprezintă o cincime din necesarul estimat și anunțat de Guvern și nu acoperă nici pe departe necesarul cerut de autoritățile locale. De altfel, Buzăul se află printre municipiile care au primit cei mai puțini bani după această repartizare. Totuși, edilul Buzăului dă asigurări că nu vor exista probleme cu furnizarea agentului termic, mai ales că măsurile ultimilor ani, de debranșare și montare a unor centrale proprii în blocuri și școli, a avut succes. În municipiul Buzău, mai sunt branșați la sistemul centralizat aprope 4.200 de abonați care începând cu luna octombrie 2021 plătesc aproape 450 de lei pentru o gigacalorie consumată, adică cu aproape 150 de lei mai mult față de anul trecut.