UNA CALDĂ, ALTA RECE

0
410
Sursa foto: Arhivă

O victorie și o înfrângere, pentru echipele buzoiene, în cadrul etapei cu numărul 9 din Liga 3-a de fotbal. Dacă Metalul Buzău s-a impus foarte clar în deplasarea de sâmbătă, de la Făurei, CSM Râmnicu Sărat a pierdut la scor în fața Oțeului Galați, una dintre candidatele la promovare. Buzoienii de la Metalul au câștigat cu scorul de 2-0 (la pauză 2-0) disputa cu CS Făurei, grație reușitelor semnate Clătinici ’28 și Pavel ’39. Succesul de la Făurei menține Metalul în partea superioară a clasamentului din Seria a 2-a, locul 5 cu 16 puncte.

În schimb, misiunea celor de la CSM Râmnicu Sărat a fost una imposibilă pe terenul uneia dintre pretendentele la promovarea în eșalonul doi, lider după această rundă. Otelul Galați a fost o nucă prea tare pentru râmniceni, care au fost nevoiți să se recunoască învinși extrem de clar, chiar dacă Pleșoiu a redus diferența în min. 77. Gazdele au reușit o victorie fără emoții, scor 4-1(la pauză 3-0), iar CSM Râmnicu Sărat, cu un meci mai puțin disputat, rămâne cu 11 puncte și ocupă locul 7 în ierarhia din Seria a 2-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here