ROMÂNIA ÎNCEPE SĂ SE VACCINEZE ANTICOVID!

0
485

Speriați de numărul uriaș de infectări,  dar și de restricțiile anunțate de autorități, tot mai mulți români se vaccinează anti Covid. Numai ieri s-au imunizat aproape 100 de mii de persoane. Peste 62 de mii au primit doza I, aproape de recordul absolut al campaniei, înregistrat în primăvară. Alte 8.500 de persoane au facut rapelul, iar peste 28 de mii s-au imunizat cu cea de-a treia doză. În unele centre de vaccinare, acolo unde săptămânile trecute veneau câteva zeci de persoane să facă vaccinul, sute de oameni au format adevărate cozi, pentru a-și administra unul dintre serurile anticovid.

De astăzi, în Capitală,  timp de trei zile, va avea loc un nou maraton al vaccinării. Vor fi deschise non stop 6 centre, câte unul în fiecare sector. În total vor fi 50 de fluxuri, cu toate cele patru tipuri de vaccin. Datele oficiale arată o creștere exponențială a vaccinărilor în luna octombrie, în special a celor cu prima doză. Este cea mai mare creștere din ultimele 6 luni, după scăderea dramatică înregistrată pe perioada verii.

De la începutul campaniei de vaccinare, 6,1 milioane de români s-au vaccinat dintre care 5,7 milioane au schema completă și puțin peste 630 de mii s-au imunizat și cu doza a treia. Cu aceste cifre, România rămâne în continuare pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește rata de vaccinare, cu aproximativ  30 la sută din populația eligibilă, media europeană fiind de 70 la sută.

Între timp, autoritățile pregătesc noile restricții, ce vor fi intra în vigoare începand de luni, 25 octombrie. Prima evaluare se va face după două-trei săptămâni pentru a vedea eficiența pe care au avut-o și dacă este  nevoie de menținerea lor sau chiar de o înăsprire. De exemplu, vacanța elevilor, care este propusă pentru o perioadă de două săptămâni, dacă nu va produce efecte pozitive, ar putea fi prelungită.

O altă măsură  este introducerea certificatului verde pentru accesul la majoritatea activitatilor. În afară de magazinele alimentare și de farmacii, în toate celelalte instituții va fi cerut vizitatorilor certificatul verde. Este vorba de instituții publice, și de administrația publică centrală și locală, dar și de sfera privată, unde  măsura se va aplica pentru birouri, in firmele care au mai mult de 50 de angajați.

În ceea ce privește evenimentele private – nunți, botezuri, aniversări va fi o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde. În rest, restaurantele, cafenelele vor rămâne deschise pentru cei vaccinați. Și în  teatre și cinematografe accesul va fi posibil numai pentru cei cu certificat verde și probabil va fi redusă de la 50 la sută la 30 la sută capacitatea de ocupare a sălii.

Pentru carantina de noapte, excepțiile se vor referi nu numai la cei vaccinați, ci la toți cei care au certificat verde, la persoanele care vin sau se duc la muncă și pentru  urgențe medicale. Purtarea  măștii de protecție va fi obligatorie peste tot, inclusiv atunci când mergem pe stradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here