START! DE AZI, BUZOIENII POT SOLICITA COLECTAREA GRATUITĂ A DEȘEURILOR VOLUMINOASE ȘI A DEȘEURILOR ELECTRICE, ELECTRONICE ȘI ELECTROCASNICE, DIRECT DE ACASĂ!

0
385

A început cea de-a doua campanie de colectare GRATUITĂ, din acest an, dedicată DEEE-urilor și deșeurilor voluminoase, organizată de RER SUD, Primăria Buzău, ECOTIC și GREENWEE, pentru perioda 18 octombrie – 20 noiembrie. Timp de o lună, RER SUD va colecta în fiecare sâmbătă, în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor, deșeurile voluminoase și DEEE-urile direct din fața porții sau a blocului. Tot în această perioadă se vor colecta și DEEE-urile de la instituțiile publice, instituțiile de învățământ și agenți economici, însă colectarea se va face doar în zilele lucrătoare (luni-vineri), tot pe bază de solicitare la Call Center.

Ce trebuie să faci pentru a preda GRATUIT aceste tipuri de deșeuri?

  • Sună la numărul de Call Center (0374.885.690) de luni până vineri, între orele 07:00 – 14:00, în perioada alocată zonei în care locuiești și programează-te pentru colectare
  • Scoate deșeurile de care vrei să te debarasezi în fața casei/ blocului până în ora 9:00, în ziua de colectare arondată zonei în care locuiești

Ce fel de deșeuri pot fi predate în cadrul campaniei?

  • Deșeuri voluminoase = obiecte de mobilier (ex. dulap, masa, scaun, pat, noptiere etc.), linoleum, covoare, plapumi, saltele etc.
  • Deșeuri electrice, electronice și electrocasnice (DEEE-uri) = ex.frigider, congelator, televizor, laptop, aspirator, prăjitor de pâine, mașină de spălat rufe/vase, imprimantă, telefoane etc. (vezi lista completă accesând  link-ul Campanie de colectare GRATUITA a DEEE-urilorsideseurilorvoluminoase – RER SUD).

Noutate! Pentru minim 15 kg DEEE-uri predate, se acordă drept premiu o umbrelă. Condiția de a intra în posesia premiului este aceea de a fi prezent în momentul colectării pentru a semna de primire. Premiul este oferit de partenerul campaniei – ECOTIC și reprezintă un semn de apreciere pentru modul corect ales de a preda deșeurile de echipamente electrice care fie nu mai funcționează, fie nu mai fac trebuință în casă.

,,Campania aceasta reprezintă o oportunitate pentru cetățeni de a scăpa de aceste tipuri de deșeuri, fără costuri și fără niciun efort din partea lor. Este suficient să sune la numărul de telefon pus la dispoziție și să se programeze pentru colectare, conform programului mediatizat. Prin această campanie ne dorim, atât noi – RER SUD cât și partenerii noștri, să învățăm populația să gestioneze corect aceste tipuri de deșeuri și să înțeleagă impactul lor negativ asupra mediuluiîn cazul în care sunt aruncate la întâmplare în locuri neamenajate special. Ceea ce trebuie să înțeleagă orice buzoian este faptul că aceste tipuri de deșeuri sunt periculoase pentru mediu și trebuie colectate separat numai conform sistemului de salubrizare implementat la nivelul orașului Buzău. Sperăm ca cetățenii să fie la fel de receptivi ca și în prima campanie desfășurată în luna aprilie, iar la final să putem afirma că am recuperat cantități importante de deșeuri de echipamente electrice și voluminoase care vor fi reciclate” – Denisa Hâncu, PR RER SUD SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here