DOAR UN EGAL

0
371
Sursa foto: Arhivă

FC Buzău a întrerupt, sâmbătă, seria celor 8 victorii consecutive în meciurile oficiale. Echipa din Crâng a obținut, doar un egal, 1-1, pe teren propriu, în partida cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Oaspeții au demonstrat foarte repede că nu au venit la Buzău la plimbare și au deschis scorul în minutul 3 prin Gabriel Dodoi, care a reluat în plasă după o respingere a portarului Stoian. Echipa buzoiană a revenit repede în joc, și-a creat câteva ocazii importante, reușind să egaleze din penalty, în minutul 25. Cristian Ciobanu a transformat după ce oaspeții fuseseră sancționați pentru un henț comis în careul de 16 metri. Trupa lui Cristi Pustai a continuat să domine și a trecut pe lângă golul doi în câteva rânduri.

Apetitul ofensiv al jucătorilor buzoieni a fost însă frânt cu două minute înainte de pauză, în momentul în care stopperul Vârtej a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. În aceste condiții, repriza secundă s-a derulat după cu totul alt scenariu. Oaspeții, beneficiind de omul în plus, au încercat din răsputeri să plece cu toate punctele din Crâng. Pentru gazde portarul Relu Stoian a devenit omul meciului, după câteva parade aplaudate la scenă deschisă de asistență. Și Buzăul putea înscrie, dar șuturile atacanților lui Cristi Pustai s-au lovit, de fiecare dată, fundașii adverși.

S-a încheiat 1 la 1, un egal care poate fi considerat mulțumitor, având în vedere că Buzăul a evoluat o repriză întreagă în 10 oameni. Mai mult, zilele trecute, doisprezece componenți ai lotului au suferit de indigestie, Pustai gândindu-se serios chiar la o eventuală amânare a partidei. Grație punctului obținut, echipa buzoiană își păstreză poziția a 6-a în clasament. Etapa viitoare, formația din Crâng se deplasează la Brăila, pentru partida cu Dacia Unirea. Partida se va disputa pe 16 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here