OFERTĂ BOGATĂ, LA „TOAMNA BUZOIANĂ”

0
710
Arhivă

A început „Toamna Buzoiană”, festival unde, timp de 8 zile, producătorii locali de legume, fructe și produse tradiționale au ocazia să își expună roadele din noua recoltă. Organizatorii evenimentului sunt Primaria Buzău și Direcția Agricolă. Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent la deschiderea târgului anual și, așa cum a făcut și în trecut, a vizitat toate tarabele fermierilor, pentru a-și cumpăra bunătăți. El a insistat să le plătească agricultorilor pentru fiecare produs ales. Delicatesele care i-au făcut cu ochiul la tarabe l-au costat câteva sute de lei.

În cadrul festivalului „Toamna Buzoiană”, producătorii autohtoni oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat. Concurența este mare, iar producătorii își îmbie clienții cu marfă frumoasă și ieftină.

Sute de oameni au venit la deschiderea festivalul dedicat toamnei, unii doar pentru a testa piața, alții hotărâți să-și încarce sacoșele cu legumele pentru conserve. Buzoienii sunt așteptați la târg, în fiecare zi, până pe 25 septembrie. Ei pot cumpăra marfă proaspătă și sănătoasă și de la standurile producătorilor locali, iar de la ora 17.00, pot lua parte la recitalurile susținute de numeroși artiști de muzică populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here