SPRIJIN PENTRU UNIRE, DE LA ILIE BOLOJAN

0
467

Liberalul Ilie Bolojan – actualul președinte al Consiliului Județean Bihor și fost primar al municipiului Oradea, timp de trei mandate – a fost prezent la Buzău, astăzi, la invitația primarului Constantin Toma. Șeful administrației județene din Bihor, prieten cu social-democratul Constantin Toma, este unul dintre susținătorii unirii orașului Buzăul cu Țintești. În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc, de dimineață, la sediul Primăriei Buzău, oaspetele din Bihor a explicat de ce este benefică pentru cetățenii din Buzău și Țintești unirea celor două unități administrative.

Constantin Toma, primarul Buzăului, care este și președinte executiv al Asociației Municipiilor din România, spune că referendumul din data de 26 septembrie are o miză uriașă. În cazul unui succes, acest demers ar urma să fie inițiat și de alți primari de municipii din țară. În urmă cu șase ani, încercarea inițiată de Ilie Bolojan de unire a orașului Oradea cu Sînmartin, comună vecină, a eșuat, prezența la vot fiind sub pragul de 30 la sută.

În acest context, Ilie Bolojan, cel care, ca primar, a reușit să transforme Oradea într-un adevărat oraș european, i-a oferit câteva sfaturi utile edilului de Buzău. Tot astăzi, Ilie Bolojan și Constantin Toma s-au întâlnit cu locuitorii din Țintești, iar la orele serii, cei doi vor participa la o dezbatere publică, organizată la amfiteatrul din Parcul Tineretului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here