ȘEDINȚA LUNII AUGUST

0
553

Consiliul Local Municipal Buzău se va întruni mâine, 19 august, de la ora 10.00, în ședința ordinară a lunii august. Pe ordinea de zi figurează 12 proiecte de hotărâre, dar și alte chestiuni ale activității curente. Consilierii locali din Buzău vor vota cea de-a doua rectificare a bugetului local pe 2021, dar și rectificarea unei hotărâri anterioare a Consiliului Municipal, referitoare la contractarea unei finanțări rambursabile prin credit bancar. Banii sunt necesari pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public local, printre care și Bazarul, cel de-al doilea sediu al Primăriei, sau punerea în valoare a Canalului Iazul Morilor. Un alt proiect se referă la transformarea fostului sediu al Companiei de Apă în viitorul sediu al Stării Civile, dar și la înființarea a 6 apartamente în acest imobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here