TRONSON ÎNCHIS CIRCULAȚIEI

0
503

Un tronson al uneia dintre cele mai circulate străzi din municipiul Buzău, strada Transilvaniei, a fost interzis pentru circulația auto până pe 26 iulie. Este vorba despre zona cuprinsă între Bulevardul Nicolae Titulescu și strada Penteleu. Pentru că pe această porțiune a străzii sunt amplasați mai mulți agenți economici, au fost create unele facilități în legătură cu aprovizionarea. Astfel, accesul agenților economici în vederea aprovizionării, va fi permis în fiecare zi, între orele 6 – 8 și 18 – 20. În decurs de o săptămână, constructorul va efectua săpăturile, balastarea și tasarea carosabilului, urmând apoi procesul de asfaltare, când circulația va fi redeschisă pe câte o bandă, alternativ, în zona șantierului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here