AMPLU EVENIMENT CULTURAL

0
408

La începutul lunii septembrie, Buzăul va organiza un amplu eveniment cultural, în cadrul căruia vor fi sărbătorite și ,,Zilele Chișinăului”. Evenimentul  ,,Arc peste timp” este o consecință a acordului de înfrățire dintre județul Buzău și municipiul Chişinău, parafat pe 15 iunie. Proiectul privind organizarea evenimentului cultural ,,Arc peste timp” ar urma să fie supus spre aprobare Consiliului Județean Buzău, luna viitoare, într-o ședință extraordinară. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean va solicita sprijin și din partea primarului Constantin Toma. Evenimentul programat la începutul lunii septembrie va cuprinde o serie de manifestări culturale, care se vor desfășura, atât în municipiul Buzău, cât și în unele localități din județ.

Prin acordul de înfrățire semnat, la Buzău, pe 15 iunie, judeţul Buzău şi Municipiul Chişinău au convenit să dezvolte relaţii de cooperare în mai multe domenii de interes reciproc, dar și relaţii de prietenie şi colaborare între locuitorii Buzăului și cei ai Capitalei Republicii Moldova. De asemenea, acordul presupune încheierea unor proiecte comune de dezvoltare economică şi socială în beneficiul ambelor comunităţi. Până acum, Consiliul Județean Buzău a mai dezvoltat relații de cooperare cu raioanele Soroca și Dubăsari din Basarabia și a mai încheiat un acord de înfrățire cu Sectorul Botanica al capitalei Moldovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here