Autor: Newss.ro
Specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică, alături de procuror și de polițiști efectuează cercetările la locul unde, vineri dimineață, un camion încărcat cu 800 de butelii a luat foc. Ei verifică legalitatea transportului precum și dacă au fost respectate sau nu măsurile legale de securitate și sănătate în muncă. Locul în care s-a produs accidentul arată înfiorător: o porțiune din drum este plină de buteliile care au sărit în aer. Se pare că o parte dintre acestea au sărit până pe acoperișurile unor case sau chiar în curțile oamenilor. Din autocamion nu au mai rămas decât fiarele contorsionate de la explozii.
În condițiile în care aceste cercetări vor dura ceva timp, foarte probabil până spre seară, IPJ Buzău îi sfătuiește pe șoferi să circule pe DN 1B Mizil -Ploiești – București. Incidentul s-a produs la câțiva metri de zona unde, pe 24 mai 2004, o explozie a unui camion încărcat cu azotat de amoniu a ucis 18 persoane și rănit alte 13. Oamenii locului spun că zona este blestemată, având în vedere că acolo se află un cimitir vechi. Ei povestesc faptul că de la nenorocirea din 2004, în zonă au avut loc numeroase accidente, unele soldate și cu pierderea de vieți omenești.