ANCHETĂ LA IPJ BUZĂU DISPUSĂ DE POLIȚIA ROMÂNĂ

0
536

Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că va face o anchetă la Buzău în privința modului în care au acționat polițiștii. ,,Conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenție, prin specialiștii Direcției Control Intern-I.G.P.R., pentru a se stabili dacă polițiștii din Buzău au acționat conform prevederilor legale în vigoare” se arată într-o informare de presă a IGPR. Trei agresori, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, din Săpoca și Cernătești, au fost reținuți, sâmbătă seară, pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și introduși în Centrul de Reținere și Arest Buzău, pentru agresarea lui Robert Nițu, cunoscut și ca ”Activistul Buzoian”. Totul a pornit după ce acesta din urmă a mers sâmbătă în comuna Săpoca, unde aflase el că se vând ilegal păsări. Activistul a încercat să îi fotografieze pe samsari, pentru a sesiza public neregulile, însă gestul i-a iritat pe cei vizați. Aceștia au încercat să-l blocheze în trafic, cu mașinile puse de-a curmezișul drumului, moment în care au avut loc câteva tamponări. Activistul Buzoian a reușit să scape inițial, iar pe drum a cerut ajutorul poliției, prin apel la 112. El le-a spus agenților trimiși în misiune de la secția Beceni ce s-a întâmplat și apoi a fost întâmpinat de un echipaj dintr-o comună vecină, ajuns la fața locului pentru a-i oferi protecție. Agresiunea a continuat însă și de față cu polițiștii. Într-un final bătăușii au fost arestați de către mascați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here