MOMENT SIMBOLIC, LA NOUL POD DE LA VADU PAȘII

0
462

Moment mult așteptat de către zeci de mii de locuitori din nord-estul județului. Pentru prima oară în ultimii 16 ani, râul Buzău a fost traversat, la Vadu Pașii, de un vehicul, pe noul pod rutier.  Muncitorii au ţinut să filmeze momentul simbolic în care un camion îngreunat cu materiale şi unelte a ajuns de pe un mal pe celălalt al podului.

Constructorul este aproape gata cu lucrările în etapa hidroizloaţiilor la structura terasamentului de beton, aceasta fiind practic ultima etapă înaintea asfaltării. Conform noului  grafic asumat prin contractul de execuţie, podul ar trebui să devină complet operaţional peste două luni. De aproximativ 16 ani, localnicii din Vadu Pașii, dar și din alte comune, sunt nevoiți să facă un ocol de 6-7 kilometri, prin Mărăcineni, pentru a ajunge în municipiul de reședință al județului.

Lucrările la noul pod au început în 2017 și ar fi trebuit să fie gata anul trecut. Din păcate, termenul de finalizare a lucrării a fost prelungit din cauza viiturilor puternice din primăvara anului 2019, care au „măturat” tone de fier beton și au deteriorat mai multe cofraje ale structurii de susținere a podului. Obiectivul este construit cu bani de la Ministerul Dezvoltării și Consiliul Judeţean Buzău, investiţia ridicându-se la peste 26 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here