PREGĂTIRI PENTRU NOAPTEA MUZEELOR

0
400

Se apropie „Noaptea internațională a muzeelor”, cea mai lungă noapte a culturii românești și europene. În municipiul Buzău, oferta propusă de Muzeul Județean pentru sărbătoarea europeană a muzeelor este mult mai atractivă decât anul trecut, când erau în vigoare o serie de restricții sanitare.

Ample evenimente vor avea loc, atât la sediul Muzeului Județean, cât și la secțiile exterioare. Buzoienii, cu mic cu mare, sunt așteptați să viziteze numeroase expoziții tematice. În premieră, cu sprijinul Ambasadei Statului Peru în România, va fi amenajată expoziția tematică „Drumurile incașilor”.

La ediția din acest an a evenimentului „Noaptea muzeelor”, Muzeul chihlimbarului din Colți va găzdui un recital de muzică polulară, protagoniști fiind soliștii și dansatorii Centrului Județean de Artă Buzău.

Pe 12 iunie, programul de vizitare a Muzeului Județean de Istorie Buzău va începe la ora 19.30 și se va încheia la 12 noaptea. „Noaptea Muzeelor 2021”, care a ajuns la a 17-a ediție, este un eveniment desfășurat la nivel internațional și este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here