Data de 1 iulie vine cu modificări importante în ceea ce privește accesul pacienților la sistemul de prevenție a bolilor cronice. Oficialii promit ca romanii vor putea să-și facă mai ușor analizele medicale. În plus, 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate cu echipamente din fonduri PNRR. Noul contract cadru cu medicii de familie, care va intra in vigoare de luna viitoare, vizeaza si aspecte in ceea ce priveste preventia.
Preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, Gindrovel Dumitra, a declarat ca pacienții – fie că este vorba despre copii sub 18 ani, despre persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani sau de persoane de peste 40 de ani – ar urma să beneficieze, cu o anumită cadență, de anumite examene profilactice, adică de o consultație de la medicul de familie, în care să fie identificați factorii de risc, la care se pot adăuga unele investigații de laborator care să evidențieze aceste riscuri.
Aceste analize sunt necesare și pentru monitorizarea pacienților cu boli cronice , precum astm bronșic, bronhopneumopatie, diabet zaharat, hipertensiune sau boală cronică la rinichi. Desi astfel de posibilități exista si in prezent, probleme apar in momentul in care plafonul pentru aceste analize nu este disponibil la nivelul laboratoarelor.
Mai exact, laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție. Numai ca aceasta reglementare nu poate fi asigurata din asa- zisul venit propriu si ca urmare pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice nu puteau beneficia de ele. De la 1 iulie, autoritățile promit insa că accesul la analizele decontate de stat va fi mai ușor.
În noul contract-cadru, există modificări și în ceea ce privește valoarea punctului per serviciu, în special în serviciile ambulatorii. Pe de altă parte, în Planul National de Redresare si Reziliență sunt cuprinse 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete, cu prioritate cele din mediul rural, pentru a fi dotate, dar și diverse activități de reabilitare a clădirilor în care își desfășoară activitatea medicii de familie. Nu e prevăzută, în schimb, construcția de noi clădiri, ci doar adaptarea celor existente.