Un fermier buzoian a dat lovitura cu usturoiul românesc! Cultivă un soi nou, botezat „Benone”, după numele celebrului interpret de muzică populară, Benone Sinulescu. E mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import, spun creatorii acestui usturoi, adică specialiștii Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău.
Hotărât să relanseze tradiția cultivării usturoiului în apropiere de Râmnicu Sărat, fermierul Valentin Jecu a apelat, în urmă cu 5 ani, la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare în Legumicultură din Buzău. Cercetătorii de aici au reușit să preia soiurile locale, pe cale de dispariție, și să dezvolte altele noi. Dintre acestea, usturoiul „Benone” a fost deja omologat și este aproape gata să ajungă pe mesele românilor.
Usturoiul „Benone” va ajunge la sfârșitul lunii iunie în piețele din Buzău, Vrancea și București. Printre primii clienți se va număra și Benone Sinulescu, îndrăgitul solist de muzică populară reprezentativ pentru județul de la Curbura Carpaților. Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi.
Usturoiul „Benone” va fi ambalat în plase de rafie, în cantități mici, pentru a rezista multe luni în condiții minime de păstrare. Pentru noul sortiment, fermierul din comuna Râmnicelu a primit deja comenzi de la câțiva producători buzoieni de cârnați de Pleșcoi, dar și de la un supermarket din județul Vrancea.