Banca Europeană de Investiții a aprobat un nou împrumut în valoare de 24 milioane EUR pentru îmbunătățirea infrastructurilor de cercetare, academice și studențești la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Acest împrumut face parte din inițiativa BEI de investiții în învățământul superior în valoare de 100 milioane EUR pentru sprijinirea investițiilor în universitățile din România.
Finanțarea BEI pe termen lung, acordat pe o perioadă de 25 ani, va susține investiții noi în valoare de 48 milioane EUR pentru modernizarea infrastructurii celei mai mari universități de medicină din România, transformând semnificativ capacitățile de cercetare. Investiția include renovarea Facultății de Medicină și construirea a două noi centre de cercetare medicală dedicate. Finanțarea BEI va sprijini, de asemenea, investiții în eficientizarea energetică în campusul universitar.
Noul împrumut al BEI pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și angajamentul BEI de a transforma investițiile în cercetare și educație și în alte instituții de învățământ superior din România au fost anunțate în cadrul unui eveniment virtual. Oportunitățile oferite de finanțarea pe termen lung a BEI pentru învățământul superior au fost evidențiate de Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice București, și Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, responsabil pentru România.
„Banca Europeană de Investiții este un partener cheie pentru învățământul superior din România. Sprijinul financiar și tehnic acordat se adresează pentru prima data unei instituții de învățământ superior specializate în sectorul medical – Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Noul împrumut va transforma mediul de învățare, va sprijini educația a mii de studenți, va consolida cercetarea medicală, creând, în același timp, sute de noi locuri de muncă. Această investiție impresionantă va contribui la creșterea standardelor de calitate în învățământul superior și la implementarea proiectului național „România educată”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul educației.
„Marcăm astăzi împreună începutul unei noi ere pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Împrumutul BEI de 24 de milioane EUR răspunde nevoii actuale a universității de a moderniza mediul de învățare și facilitățile de cercetare și va accelera dezvoltarea, digitalizarea și internaționalizarea universității. Experiența unică a BEI de a sprijini investițiile universitare în întreaga Europă ne-a îmbunătățit capacitatea de planificare a noii investiții și ne-a permis să aspirăm la a îmbunătăți cercetarea științifică medicală, a folosi tehnologia digitală și la a ne asigura că studenții și personalul nostru continuă să îmbunătățească clasamentul global Shanghai 500. Dincolo de importanța acestui proiect pentru dezvoltarea învățământului și cercetării de excelență, restaurarea Facultății de Medicină are o importanță istorică și culturală pentru București și pentru țară, clădirea fiind o moștenire arhitecturală emblematică”, a spus profesorul Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
„Banca Europeană de Investiții se angajează să accelereze investițiile prioritare pentru îmbunătățirea educației, cercetării și sănătății publice în toată România. BEI este încântată să sprijine transformarea vizionară a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Noua finanțare a BEI în valoare de 24 milioane EUR cu garantia Uniunii Europene, va contribui la consolidarea în continuare a educației medicale, a excelenței în cercetare din universitate și la îmbunătățirea eficienței energetice. După sprijinul recent acordat pentru investiții Universității Tehnice din Cluj-Napoca și Universității Politehnice din București, experții BEI în finanțarea educației așteaptă cu nerăbdare să colaboreze și cu alți parteneri din învățământul superior din România pentru a sprijini în continuare investițiile în viitorul României,” a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții responsabil pentru România.