MINISTRUL SĂNĂTĂŢII VLAD VOICULESCU A AVUT O ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII CULTELOR, LA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

0
396

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii cultelor, despre spre modificarea ordinului de ministru care reglementează accesul acestora la pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi în spital şi despre organizarea înmormântărilor.

La terminarea întâlnirii, el a declarat că: „Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat.

Va conţine toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanţii cultelor. Va conţine de asemenea câteva modificări, câteva reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătăţii le consideră necesare. Vorbim despre măsuri de protecţie. (…) O reglementare valabilă de aproape un an de zile.

Este vorba despre protejarea sănătăţii oamenilor şi anume a celor care sunt implicaţi direct în tot ce întâmplă înainte de înmormântare şi în timpul înmormântărilor.

Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului şi vor fi de asemenea câteva reguli care trebuie respectate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here