SPRIJIN PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂȚI

0
459

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a lansat, ieri, în parteneriat cu Crucea Alb-Galbenă, proiectul „ÎMPREUNĂ – suport comunitar pentru persoanele adulte cu dizabilități”.  Proiectul își propune să ofere ajutor, pe de o parte, adulților cu dizabilități, aflați în sistemul de protecție socială, iar pe de altă parte, să ofere suport pentru cei aflați în familii, prin amenajarea amenajarea unei locuințe de tip protejat și a unui centru de zi în localitatea Stâlpu. În total, este vorba despre un grup țintă format din 105 persoane adulte cu dizabilități care au domiciliul în Stâlpu, Merei, Pietroasele și Ulmeni, adică o zonă unde astfel de servicii sunt inexistente, în schimb numărul potențialilor beneficiari este foarte mare, respectiv 675 persoane cu dizabilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here