ALĂTURI DE COPII, ÎN PANDEMIE

0
474

Pandemia de COVID-19 nu a afectat doar adulții, ci și copiii. Psihologii spun că, în această perioadă, părinții trebuie să fie alături de cei mici și să gestioneze situația cu calm și încredere. Pentru a diminua teama celor mici, părinții trebuie să discute despre pandemie și toate măsurile de sigurantă și protecție ce trebuie respectate, într-un mod pe care să-l poată înțelege copilul sau adolescentul.

Specialiștii consideră că părinții trebuie să comunice permanent cu minorii și să evite expunerea celor mici la știri care pot fi interpretate greșit. De asemenea, copiii și adolsecenții trebuie să țină pasul cu activitățile zilnice. Este necesar să existe un program dedicat activităților de învățare, celor de relaxare sau de divertisment. Tinerii trebuie să doarmă suficient, să facă mișcare, să mănânce echilibrat și să țină legătura cu prietenii și cu membrii familiei.

Psihologii spun că sentimentul de teamă sau nesiguranță se va diminua, dacă minorii primesc informații pe care le pot înțelege, astfel încât să aibă o imagine realistă despre ceea cese întâmplă în jurul lor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here