ATELIERE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ PENTRU ELEVII DE GIMNAZIU, LA MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
465

Muzeul Județean Buzău anunță implementarea proiectului ,,Back to Life, Back to Culture, Back to School”, realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Club Rotary Buzău. Scopul proiectului este de a-i ajuta pe elevii de gimnaziu, din județul Buzău, să-și gestioneze emoțiile, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), și să dezvolte atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți. Închiderea școlilor, cursurile în regim online, lipsa interacținii directe cu prietenii și colegii, avalanșa de informații referitoare la evoluția epidemiei – toți acești factori stresanți au efecte negative asupra copiilor, pentru care activitățile de educație nonformală, desfășurate în muzeu, pot fi un sprijin real.

Pornind de la premisa că spațiul muzeal este, între altele, un mediu terapeutic, unul dintre obiectivele proiectului  ,,Back to Life, Back to Culture, Back to School” este să faciliteze exprimarea emoțiilor prin artă, iar lucrările artistice expuse în Muzeul Județean Buzău îi vor ajuta pe copii în acest demers. Activitățile propuse urmează a se desfășura sub forma a cinci ateliere interactive, coordonate de către specialiști și voluntari, din cadrul instituțiilor partenere. Workshopurile se organizează la sediul Muzeului Județean Buzău, cu respectarea normele sanitare în vigoare și cu maximum 5 participanți per atelier, fiind planificate astfel:

Nr.

crt.

Atelierul Data Intervalul orar Durata unui atelier
1 Călătorie în țara emoțiilor I 22 martie

5 aprilie

19 aprilie

10 mai

24 mai

10:00 – 12:10

(două ateliere)

50 min.

(10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)

2 Bunele  maniere 22 martie

5 aprilie

19 aprilie

10 mai

24 mai

10:00 – 12:10

(două ateliere)

50 min.

(10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)

3 Emoții vizuale 22 martie

5 aprilie

19 aprilie

10 mai

24 mai

10:00 – 12:20

(un atelier)

120 min., cu pauză în intervalul orar 11:00 – 11:20
4 Debate 22 martie

5 aprilie

19 aprilie

10 mai

24 mai

10:00 – 12:10

(două ateliere)

50 min.

(10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)

5 Sunet și echilibru 22 martie

5 aprilie

19 aprilie

10 mai

24 mai

10:00 – 12:10

(două ateliere)

50 min.

(10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)

6 Călătorie în țara emoțiilor II 27 martie

10 aprilie

24 aprilie

15 mai

22 mai

14:00 – 16:10

(două ateliere)

50 min.

(14:00 – 14:50/ 15:20 -16:10)

 

Pentru detalii și programări vă rugăm să trimiteți un e-mail, de luni până duminică, la adresa atelieremuzeubuzau@gmail.com, conform modelului:

Subsemnatul/a,…, domiciliat/ă în…, str…., nr…., bl… ap…, telefon…., e-mail…, părintele/ reprezentantul legal al elevului/ elevei… îmi exprim acordul,  pentru participarea copilului meu la atelierul/ atelierele… organizat/e în data/ datele….., aferent/e proiectului Back to School, Back to Culture, Back to Life. Declar pe propria răspundere că am fost informat cu privire la activitățile proiectului amintit. De asemenea, declar că sunt de acord ca fotografiile rezultate în urma activităţilor să fie utilizate pentru promovarea proiectului Back to School, Back to Culture, Back to Life și pe canalele social media ale Muzeului Județean Buzău. Accesul este liber la toate atelierele organizate în cadrul proiectului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here