Se anunță o nouă investiție importantă la Râmnicu Sărat, în perioada următoare. Este vorba despre un teren de sport modern care va fi realizat la fosta unitate militară din oraș, în baza unui parteneriat între administrația locală și Federația Română de Fotbal. În acest sens, oficiali ai FRF, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu s-au întâlnit recent cu reprezentanți ai Primăriei. Reprezentanții Federației Române de Fotbal au vizitat terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Olimpia Râmnicu Sărat și terenul de sport ,,Victoria,, care va fi realizată la fosta unitate militară.
La fosta unitate militară din Râmnicu Sărat va fi realizată una dintre cele mai importante investiții în infrastructura sportivă din municipiu. Administrația din Râmnicu Sărat se numără printre primii parteneri ai Federației Române de Fotbal. Parteneriatul cu FRF urmărește dezvoltarea fotbalului în comunitățile locale, ca o modalitate eficientă a menținerii stării de sănătate a populației, prin sport. Alături de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal și Adrian Petre, președintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, la Râmnicu Sărat au mai fost prezenți, zilele trecute, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiță și Felix Grigore.