SCUMPIRI ȘI IEFTINIRI, ÎN DECEMBRIE 2020

0
464

Luna decembrie a adus noi scumpiri pentru români, iar  cartofii,  carburanții și serviciile de transport sunt în top. În aceeași lună s-au produs însă și scăderi de preţuri, mai consistente fiind la energia termică,  citrice,  precum şi la serviciile de apă, canal şi salubritate. Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică,  preţul cartofilor a urcat în decembrie cu 2,46% comparativ cu luna anterioară, dar s-au ieftinit cu 28 de procente fata de luna  decembrie 2019.

Pe de altă parte, în luna decembrie citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 4,88% comparativ cu luna anterioară, şi cu 4,18% faţă de decembrie 2019.
Conform INS, combustibilii s-au scumpit cu 1,73% în decembrie faţă de noiembrie, iar faţă de luna decembrie 2019 s-au ieftinit cu 6,81%. Și preţurile serviciilor de transport aerian au urcat  cu 26,76% în decembrie 2020 comparativ cu luna anterioară.

Am plătit mai puțin  pentru  energia termică,  al cărei tarif a scăzut  cu 1,04% în decembrie , dar și pentru serviciile de apă, canal şi salubritate , care s-au ieftinit  cu  0,2% în decembrie. Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1 %. Banca Naţională a României  a estimat o inflaţie de 2,1% la sfârşitul lui 2020 şi de 2% în trimestrul III.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here