ROMÂNIA INTRĂ ÎN A ZECEA LUNĂ DE STARE DE ALERTĂ

0
450
Sursa foto:aawsat.com

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită, începând de astăzi, pentru încă 30 de zile.  Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată  ieri de Guvern, în formă propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Șeful statului, Klaus Iohannis a declarat aseară, într-o conferință de presă că, în urmă discuțiilor cu noul guvern, dar și cu cei din Comitetul Național pentru Situații de urgență, se impune prelungirea acestei măsuri.

Concret, se mențin restricțiile deja în vigoare. Printre  cele mai importante sunt obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, dar și menținerea interdicției circulației în afara locuinței, în intervalul 23.00-5.00 dimineața. De asemenea, organizarea de evenimente private în spații închise sau deschise este interzisă, cum ar fi nunți, botezuri, aniversări. Tot pentru următoarele  30 de zile  se va menține interdicția de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Între timp, autoritățile de pregătesc pentru cea de-a  doua etapă de vaccinare a populației, și anume a persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, a celor cu boli cronice, dar și a personalului din instituțiile înalte ale statului, cum ar fi Parlament și Administrația prezidențială. De altfel, Klaus Iohannis a declarat aseară că vineri, atunci când începe noua etapă de imunizare împotriva SARS COV 2, el însuși se va vaccina public.

Aseară, în România, a ajuns și prima tranșă de doze de vaccin Moderna,  pe cale terestră, prin punctul de frontieră Nădlac 2. Este vorba despre 14.000 de doze care vor fi depozitate la Institutul „Cantacuzino”, de unde vor fi distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here