CODUL MUNCII : CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ZILELE DE CONCEDIU DE ODIHNĂ NEEFECTUATE ÎN 2020?

0
725
Sursa foto:padraig.ca

Potrivit Codului muncii, salariaţii care nu şi-au efectuat toate zilele de concediu de odihnă în 2020 vor avea timp la dispoziţie să le ceară angajatorului până la jumătatea anului 2022. Mai exact, în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Asta înseamnă că zilele de concediu de odihnă rămase din 2020 se raportează şi pot fi solicitate angajatorului până la 30 iunie 2022, scrie avocatnet.ro. De asemenea, salariații care au rămas cu zile de concediu neluate din 2019 se pot bucura de ele până la 30 iunie 2021. Pe de altă parte, compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neluate până la sfârșitul anului 2020 este posibilă numai în cazul salariaților care pleacă de la angajatorul lor.

Codul Muncii prevede că toţi salariaţii au dreptul, în fiecare an, la un concediu de odihnă plătit de către angajator, cu o durată minimă de 20 de zile lucrătoare. Durata concendiului de odihnă poate fi mai mare dacă aşa se agreează între salariat şi angajator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here