BILANŢUL MINIVACANŢEI DE REVELION, ÎN BUZĂU: SUTE DE AMENZI ŞI ZECI DE INFRACŢIUNI CONSTATATE DE POLIŢIŞTI

0
447

Peste 900 de polițiști, împreună cu reprezentanți ai tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au acționat, în perioada 31 decembrie 2020-03 ianuarie 2021, pentru menținerea ordinii publice și asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Echipajele de ordine publică au gestionat aproape 160 de sesizări, majoritatea primite prin 112. În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate aproximativ 382 de fapte contravenționale. De asemenea, polițiștii au început cercetările cu privire la 59 de posibile infracțiuni. În urma activităților de investigații, polițiștii au prins în flagrant delict 11 autori de infracțiuni.

Totodată, în această minivacanță, au fost reținute 36 de permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare. În această minivacanță, polițiștii alături de reprezentanți ai altor instituții, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. Au fost legitimate peste 5.500 de persoane, au fost verifcați 87 de operatori economici, precum și aproximativ 160 de obiective de interes, dintre care 50 de unități de alimentație.

Au fost sancționate aproximativ 60 de persoane pentru că nu purtau masca de protecție și 16 pentru că nu au respectat restricțiile de circulație. Valoarea totală a amenzilor depășește suma de 210.000 lei. Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii au continuat operațiunea națională Foc de Artificii în cadrul căreia s-au efectuat verificări la societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, dar și acțiuni în teren pentru identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ilegal articole pirotehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here