Finalul de an vine cu măsuri stabilite de Guvern, prin ordonanță, în încercarea de a ține sub control cheltuielile de anul viitor, după ce 2020 a fost marcat de o dublă criză-economică și sanitară.
Cea mai importantă dintre măsuri este plafonarea salariilor pentru cei 1,2 milioane de angajați de la stat, la nivelul celor din decembrie anul acesta. La fel vor rămâne și indemnizaţiile primite de oamenii cu cele mai înalte funcţii în stat, de la preşedinte până la parlamentari şi judecători ai Curţii Constituţionale. Premierul Florin Cîtu spune că prin aceste măsuri se vor face economii de 17 miliarde de lei.
Guvernul a găsit totusi soluţia să mărească salariul minim pe economie.
De la anul, angajaţii plătiţi la nivel minim pe economie vor primi 40 de lei mai mult faţă decât au acum, adică vor ajunge la 1.386 de lei, net.
Este o creştere de doar 3%, care îi nemulţumeşte pe sindicaliştii care se aşteptau la o majorare dublă, dar si pe angajatorii din mediul privat care spun că nu pot sustine nici măcar această creștere.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu, atât cele pentru militari, cât şi cele pentru civili, vor fi îngheţate la nivelul de acum. Iar primarii care se aşteptau să primească pensii speciale începând cu 2021 vor trebui să mai aştepte un an.
Guvernul a anunţat că punctul de amendă va rămâne acelaşi, adică 145 de lei. Totodată, voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în 2021, dar vor rămâne la valoarea de acum, de 1.450 de lei.
Premierul a anunțat ca si in 2021 se mentine facilitatea amânării plății ratelor bancare pentru debitorii care se confruntă cu dificultăți financiare. Se prelungește astfel perioada de amânare a plății ratelor la bănci pentru cel mult 9 luni.
Discuţii extrem de tensionate au fost şi în privinţa alocaţiilor pentru copii. Guvernul are misiunea imposibilă de a majora cu 40% alocaţiile, după ce decizia a fost votată în Parlament, şi cu 8% pensiile. Premierul spune că sumele vor creşte, dar nu şi cu cât.