3 ALEȘI LOCALI DECLARAȚI DE A.N.I. INCOMPATIBILI ȘI CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

0
1518

 Autor: Newss.ro

          Lovitură dură dată de Agenția Națională de Integritate unor aleși locali din zona de sud-est a țării. Mai exact, Agenția a constatat starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a șase aleși locali, dintre care 2 din Ilfov și unul din Constanța.

      1.   

BOȘCU NINEL CONSTANTIN, Primar al comunei Domnești, județul Ilfov INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 august 2012 – 30 aprilie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii cu cls. I-VIII nr. 1 Domnești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d)  din Legea nr. 161/2003.

        2. VLĂDESCU LUMINIȚA, Viceprimar al Municipiului Medgidia, județul Constanța INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 03 iulie 2014, întrucât a deținut simultan cu funcția de viceprimar și funcțiile de administrator al S.C. CONSULT CONTAB A.L.M. S.R.L.(în perioada 22 iunie 2012 – 13 februarie 2013) și membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Tehnic Nicolae Titulescu Medgidia (în perioada 23 august 2012 – 03 iulie 2014), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, lit. d) din Legea nr. 161/2003.

      3. TUDOR AUREL, Viceprimar al comunei Afumați, județul Ilfov CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

În perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale Consiliului Local al comunei Afumați cu privire la Asociația  Fotbal Club Afumați”, asociație în cadrul căreia TUDOR AUREL deținea calitatea de membru fondator.

Totodată, a semnat în calitate de viceprimar, trei contracte de lucrări/servicii, încheiate de Primăria comunei Afumați cu S.C. Lan Electric InstaL S.R.L. (societate la care mama soției acestuia, deține calitatea de asociat).

În baza contractelor încheiate cu S.C. Lan Electric InstaL S.R.L., TUDOR AUREL a semnat, în calitate de președinte al Comisiei de recepție, procesul – verbal de recepție la terminarea lucrărilor„Reabilitare instalație electrică clădire fost ICIL” executate de societatea comercială;

De asemenea, a semnat, în calitate de reprezentant al primăriei, atât procesul – verbal privind atribuirea directă a contractului de servicii „Achiziționare piese pentru lămpi și corpuri de iluminat public” către S.C. Lan Electric Instal S.R.L. cât și documentele justificative emise de S.C. Lan Electric Instal S.R.L. în executarea contractelor încheiate cu Primăria comunei Afumați.

 Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001, dispozițiile art. 75, lit. a) și f) din Legea 393/2004.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către TUDOR AUREL a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here