Trei copii din localitatea buzoiană Zărnești sunt cercetați după ce au dat foc unui câine, din amuzament. Poliția s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor, după apariția pe rețelele sociale a unui clip în care minorii dau foc unui cățel, care apoi fuge speriat. Incidentul a avut loc în comuna buzoiană Mărăcineni, iar dosarul va fi declinat organelor de urmărire penală. Polițiștii au stabilit că doi copii în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, au dat foc cîinelui, iar un al treilea minor, de 13 ani, a filmat și postat incidentul. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, de unde au preluat câinele, care a fost predat unei organizații pentru protecția animalelor.