ȘCOALĂ DUPĂ MODELUL FINLANDEZ

0
651

Primăria Buzău a început demersurile pentru înființarea în municipiu a unor clase după model finlandez. În ultimii ani, modelul finlandez de educație este considerat cel mai performant din spațiul european, pentru că pune accentul pe abordarea individualizată, centrată pe elev și pe stimularea potențialului creativ al fiecărui copil.

Edilul Buzăului este încrezător în șansele de reușită ale unor astfel de clase, după ce a primit deja un semnal pozitiv din partea Ambasadei Republicii Finlanda în România. Cele două clase experimentale vor fi înființate, cel mai probabil, la Școala gimnazială nr. 11, cea mai mare unitate școlară din județul Buzău.

Finlanda are cel mai bun sistem şcolar din lume, potrivit evaluărilor făcute de speciliștii în domeniu, dar și în baza rezultatelor obținute la olimpiadele internaționale. Nordicii au ajuns la această performanţă prin revizuirea întregului lor sistem. Elevii din Finlanda au doar patru ore de şcoală pe zi şi cel mai scurt an şcolar din toată Europa. Tot aici, conceptul de „temă pentru acasă” nu există. Încă din primii ani de școală, după fiecare caz în parte, copilul este încurajat să-și dezvolte cât mai bine anumite abilități și nu este “bombardat” cu informații inutile, așa cum se întîmplă în sistemul de învățământ românesc de câteva decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here