ÎNCĂ DOUĂ DECESE, LA NIVELUL JUDEȚULUI BUZĂU

0
492

Tot mai multe cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în județul Buzău, dar și două noi decese. Este vorba despre doi pacienți, unul în vârstă de 82 de ani, iar celălalt de 83 de ani. Bărbatul de 82 de ani s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu probleme respiratorii, iar după ce a fost confirmat cu SARS CoV-2, a fost transferat la Spitalul Râmnicu Sărat. Evoluția sa a fost nefavorabilă și, pe fondul comorbidităților, a decedat. El suferea de chist pulmonar, infarct cerebral, demență senilă, ateroscleroza cerebrala și fibrilație atrială cronică. Celălalt bărbat, de 83 de ani, s-a prezentat, de asemenea, la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu grave probleme respiratorii. După confirmarea cu Covid-19, el a fost transferat la Spitalul Râmnicu Sărat, în secția ATI, unde a și murit. Bărbatul avea hipertensiune arterială, AVC ischemic și afazie globală.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 70 de cazuri noi de COVID 19, 18 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar unul într-o unitate sanitară din alt județ.  Cei 70 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 1 an și 87 de ani. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 3.856, 3.030 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 794 de persoane se află în carantină, iar 580 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 117.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here