CARE ESTE PROCEDURA VOTULUI CU URNA SPECIALĂ LA ALEGERILE PARLAMENTARE, POTRIVIT BEC?

0
488

Potrivit deciziilor Biroului Electoral Central (BEC), alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare, cererile urmând să fie depuse la secţia de votare cea mai apropiată de imobilul unde se solicită deplasarea echipei, cel mai târziu în preziua votării – 5 decembrie 2020, între orele 18.00-20.00.

Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, conform menţiunilor din actul de identitate ori dovada de reşedinţă, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon.

Aceasta trebuie să fie însoţită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate, scrie Agerpres. Din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii alegătorului de a se autodeplasa la sediul secţiei de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”. În soluţionarea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va putea să întreprindă şi alte verificări, apelând la orice mijloace de informare, în cazul în care în înscrisurile anexate cererii se precizează doar un cod de boală sau de invaliditate, urmând ca pe baza acestor informaţii să se aprecieze, în măsura posibilului pentru o persoană informată în mod rezonabil, asupra compatibilităţii bolii cu posibilitatea de autodeplasare a alegătorului.

Alegătorii care, la data scrutinului, vor fi internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în judeţul sau în municipiul Bucureşti, după caz, pe raza căruia se află unitatea respectivă. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare analizează cererile, iar în cazul în care acestea îndeplinesc condiţiile, asigură înscrierea datelor de identificare ale persoanelor netransportabile în extrasul din listele electorale, pe care îl va semna şi parafa cu ştampila de control a secţiei de votare.

Biroul electoral al secţiei de votare stabileşte, prin decizie, o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare care se va deplasa cu urna specială la locurile unde se află alegătorii înscrişi în extrasul din listele electorale, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Accesul urnei speciale în unităţile respective se va face conform normelor de protecţie sanitară aplicabile acestora.

De asemenea, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale, pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, vor putea vota prin intermediul urnei speciale. Cu suficient timp înainte de ziua votării, dar nu mai târziu de data de 4 decembrie 2020, directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa acestora faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, dacă sunt înscrise în listele electorale permanente în respectivul judeţ sau în municipiul Bucureşti, după caz.

Cererile se fac în scris şi se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu în preziua votării, 5 decembrie 2020, ora 12.00. Totodată, cererile trebuie datate şi semnate olograf şi vor cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate. Directorul penitenciarului sau al locului de deţinere asigură depunerea cererilor până cel mai târziu în preziua votării, între orele 18.00 – 20.00, la secţiile de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie pe raza căruia se află penitenciarul.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere, după caz, permite accesul echipei formate pentru votul prin intermediul urnei speciale, în spaţiul anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului. Persoanele pot vota numai în baza unui act de identitate, iar, în acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie le eliberează temporar actul de identitate aflat în dosarul individual, numai pentru exercitarea dreptului de vot.

Persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care depun o cerere în acest sens, cel mai târziu în preziua votării între orele 18.00-20.00, la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare, dacă sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia execută măsura. Cererea va conţine şi numărul de telefon şi va fi însoţită, în mod obligatoriu, de copia hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât la ora 21.00 din data de 6 decembrie 2020, urna specială să se afle în localul de vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here