PNL BUZĂU ARE UN NOU PREȘEDINTE

0
1420

Gabriel Avrămescu este noul președinte al PNL Buzău. După ce ieri seară a fost eliberat din funcția de prefect al județului Galați, astăzi dimineață, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Avrămescu a anunțat oficial că a preluat șefia PNL Buzău. Gabriel Avrămescu îl înlocuiește pe demisionarul Cristinel Romanescu și, potrivit unor surse din interiorul partidului, noul președinte și-a conturat deja o echipă împreună cu care să înceapă relansarea filialei județene liberale. Gabriel Avrămescu are 41 de ani și este de profesie jurist. El a activat mai întâi în Prefectura Buzău, iar apoi în Ministerul Integrării Europene si la Ministerul de Interne. În 2013 s-a angajat la ANAF, ajungând la Galați trei ani mai târziu, prin transfer. Din iulie 2019 a fost numit director general al Directiei Regionale a Finantelor Publice Galati, iar ulterior prefect al județului Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here