CÂTE PERSOANE REȚINUTE ÎN AREST AU VOTAT LA BUZĂU?

0
689

La nivel național, dintre deținuții cu drept de vot, 1.092 şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile locale de astăzi. În unitățile penitenciare în care există arestați care doresc să-și exprime dreptul la vot, au fost amplasate urne speciale, adaptate și la normele de protecție impuse de pandemie. La Buzău, 5 deținuți aflați în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă au solicitat urna mobilă. Potrivit Biroului Electoral Central, până la ora 15.00, în judeţul Buzău, peste 500 de persoane au votat la urna mobilă, din totalul de 379.963 câte sunt înscrise pe listele electorale.

Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here