ANGAJAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT VOR PRIMI LUNAR BANI ÎN PLUS LA SALARIU, ÎN TIMPUL STĂRII DE ALERTĂ

0
996

Propunerea legislativă potrivit căreia atât profesorii, cât și personalul didactic auxiliar, precum și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar sau universitar, vor primi un stimulent de risc de 2.000 de lei (pentru cadre didactice), respectiv 1.500 de lei (pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul nedidactic), pentru perioada stării de urgență și a celei de alertă, a fost adoptată tacit de către senatori. Pentru a intra în vigoare proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament. Pentru acest stimulent, nu se vor datora contribuții sociale obligatorii (de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, respectiv cele asigurătorii pentru muncă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here