15 SEPTEMBRIE – ULTIMA ZI DE DEPUNERE A CERERILOR DE SOLICITARE A AJUTORULUI DE STAT PENTRU SECETĂ

0
531

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, se depun până astăzi, inclusiv. Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat poate fi descărcat de pe site-ul APIA. Cererile se depun la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia a fost depusă cererea unică de plată în Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele, solicitate poate fi transmisă la centrele judeţene/locale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. Beneficiarii sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, precum şi producătorii agricoli persoane juridice, cu excepţia grupurilor de producători.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiţă. Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate; suprafaţa calamitată să reprezinte peste 30% din suprafaţa totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate şi să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată 2020.

De asemenea, ei nu trebuie să se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Totodată, suprafaţa pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăşi suprafaţa culturii declarate în cererea unică de plată 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here