PESTE 40 DE PROGRAME DE MASTER DIDACTIC, DISPONIBILE ÎN OFERTA UNIVERSITARĂ, ÎN ANUL 2020-2021

0
530

Guvernul a aprobat recent o hotărâre privind reglementarea domeniilor de studii universitare de masterat, a programelor de studii universitare de masterat și a numărului maxim de studenți masteranzi care pot fi școlarizați în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particulare acreditate în anul universitar 2020-2021. Reglementarea este motivată de propunerea senatelor universităților cu privire la actualizarea/reorganizarea programelor în cadrul domeniilor de studii universitare de masterat, în sensul satisfacerii cerințelor angajatorilor și solicitărilor beneficiarilor, precum și ca urmare a evaluărilor Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS, în perioada 16 aprilie – 30 iulie 2020. Principalele modificări inserate ca urmare a validării consiliilor ARACIS:

  1. Evaluarea și încadrarea în categoria master didactic a 41 de programe (din domeniul Științe ale educației) în cadrul a 8 instituții de învățământ superior de stat. Menționăm, în acest context, că programele de master didactic au fost realizate pe baza planului-cadru adoptat prin ordin de ministru, document care oferă o perspectivă originală, actuală și corelată cu tendințele internaționale privind formarea inițială a profesorilor, aducând în prim-plan nevoile de formare specifice contextului românesc.
  2. Încadrarea în categoria master de cercetare a 40 programe de master din cadrul a 13 domenii de studii din structura a 10 universități de stat.
  3. Încadrarea în categoria master profesional a 85 de programe de master (81 din cadrul a 28 de domenii de studii din structura a 19 universități de stat și 4 din cadrul a 3 domenii de studii din structura a 2 universități particulare acreditate).
  4. Încadrarea unui număr de 22 programe de studii universitare de master în 19 domenii existente, acreditate din structura a 13 universități de stat, și a unui program de studii universitare de master într-un domeniu existent, acreditat din structura unei universități particulare acreditate.
  5. Intrarea în lichidare a 19 programe de studii (16 din cadrul a 6 domenii de studii din structura a cinci universități de stat și trei din cadrul a trei domenii de studii din structura unei universități particulare acreditate).

Referitor la domeniile și programele de studii universitare de masterat cuprinse în actul normativ adoptat, acestea se dezvoltă în baza următoarelor principii:

  • asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licență, studiile universitare de masterat și studiile universitare de doctorat;
  • implicarea comunității academice în prospectarea cererilor sociale și economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studențești și a programelor de studii în funcție de aceste cereri, astfel încât să dezvolte în mod notabil contribuția învățământului superior la orientarea și accelerarea schimbărilor din societate;
  • asumarea de către instituțiile de învățământ superior a responsabilității publice cu privire la cheltuirea eficientă a fondurilor bugetare ce le sunt alocate.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, programele de studii depuse spre evaluare la ARACIS trebuie să conducă la calificări universitare relevante pe piața muncii. Corelarea calificării cu cerințe ale pieței muncii stă la baza înregistrării acesteia de către Autoritatea Națională pentru Calificări în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS). În acest scop, universitățile depun la Autoritatea Națională pentru Calificări un dosar în care, printre altele, menționează solicitarea calificării de către reprezentanții pieței muncii prin nominalizarea a minimum trei angajatori/asociații profesionale care sunt interesate de noua calificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here