EXPONATUL LUNII AUGUST, LA MUZEUL MUNICIPAL ,,OCTAVIAN MOȘESCU,, DIN RÂMNICU SĂRAT

0
753

Proiectul ,,Exponatul lunii,, continuă la Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu,, din Râmnicu Sărat, exponatul lunii august fiind un microscop, ce a aparținut lui Traian Săvulescu. Om de știință, botanist, întemeietorul școlii românești de micologie și fitopatologie, Traian Săvulescu s-a născut la Râmnicu Sărat la 20 ianuarie 1889. De altfel, Muzeul Municipal din Râmnicu Sărat găzduiește o valoroasă colecție de obiecte personale, ordine, medalii românești si străine, dar și manuscrise, fotografii și publicații ce au aparținut lui Traian Săvulescu. Colecția este realizată în urma unei generoase donații a soției savantului, Alice Săvulescu.

Traian Săvulescu a făcut studiile primare la Râmnicu Sărat, iar pe cele liceale atât în orașul natal, cât și la Iași și Buzău. El a urmat Facultatea de Științe, secția Științele naturii, devenind doctor în această specialitate în anul 1916. Datorită meritelor deosebite, Traian Săvulescu a devenit președinte al Academiei Române, dar și ministru al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, în perioada 1946-1948.  Autor a peste 400 de lucrări de specialitate, râmniceanul a publicat și biografiile mai multor savanți.

De asemenea, Traian Săvulescu a format o adevărată școală de botanică și fitopatologie, având o însemnată contribuție la fundamentarea agronomiei moderne. Microscopul savantului – „obiectul lunii august”, poate fi admirat la sediul Muzeului Municipal din Râmnicu Sărat până la jumătatea lunii septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here