ACCESAREA DE FONDURI, O PRIORITATE PENTRU ADMINISTRAȚIA RÂMNICEANĂ

0
523
Sursa foto: Arhivă

Chiar dacă în anul 2016 nu exista o imagine per ansamblu a oportunităților de finanțare care au fost lansate odată cu perioada 2017-2018 (majoritatea proiectelor fiind aplicate în această perioadă), principalul obiectiv al administrației locale râmnicene a fost accesarea tuturor oportunităților de finanțare, indiferent că vorbim despre fonduri europene, guvernamentale, elvețiene sau prin asocieri și parteneriate. Astfel, până în anul 2020 inclusiv, au fost accesate 11 surse de finațare, fiind inițiate 18 proiecte în valoare totală de 56,46 de milioane de euro. Cert este că implementarea unor astfel de proiecte (4 dintre proiecte au fost deja finalizate) se face în timp, însă într-un mod anevoios, din cauza birocrației.

,,Am depus câteva proiecte foarte importante pentru comunitate, pliindu-ne pe ceea ce ghidurile de finanțare ne lăsau să facem. Dacă ne raportăm la proiectul de mobilitate urbană, acesta ne oferea o anumită posibilitate să intrăm cu câte 3 străzi, să realizăm un cordon de transport urban în comun cu care să extindem rețeaua de transport, să venim cu mijloace de transport în comun, să asfaltăm străzi, exact în sensul acesta să le transformăm în sens unic, să aducem piste de biciclete, să producem rastele. De asemenea, în paralel am realizat că aceste 3 străzi ne-ar rezolva toată problema infrastructurii urbane. Și atunci, noi am venit cu un alt proiect 13.1 de regenerare urbană și am realizat pentru un cartier de 35 de străzi, cum e cazul cartierului Anghel Saligny, avem nevoie de alte investiții pentru a rezolva întregile probleme ale cartierului și ale comunității. Pe aceste proiecte, vorbind la momentul 2017-2018, puteam depune doar pentru străzile pentru care comunitatea avea cărți funciare, acte de proprietate. Asta era o altă problemă deosebit de importantă, pentru că în anul 2016, în afară de partea de vest a României, (…) la noi e o problemă reală. Ați văzut că dacă au fost fonduri pentru comunitățile rurale, pentru cele urbane nu au fost. Și dacă în 2007, când se depuneau proiecte pe fostul Program Operațional Regional, nu aveam nevoie de cărți funciare pentru a depune un proiect, ci era suficient să existe în patrimoniul public și privat, iată că acum avem nevoie și de cărți funciare. Și atunci a fost o nebunie completă, care s-a concretizat inclusiv cu blocaje la Serviciul de Cadastru…”, a explicat Florin Ceparu, City Managerul municipiului Râmnicu Sărat.         

Recent, Primăria Râmnicu Sărat a primit ,,undă verde”, de la Compania Națională de Investiții pentru realizarea unui proiect privind asfaltarea unui număr însemnat de străzi din municipiu. ,,Au mai rămas după toate aceste proiecte – vorbim despre cel pe mobilitate urbană, cel de regenerare urbană, proiectul GAL-ului – câteva străzi, vorbesc de aproape 70 de străzi, pentru care nu aveam finanțare și atunci a trebuit să rămânem cu ochii deschiși, cu mintea lucidă și cu atenția către această componentă importantă și să depunem un nou proiect. Din fericire, a venit posibilitatea depunerii unui proiect în cadrul Companiei Naționale de Investiții pe subprogramul ,,Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, în care am observat că 33 de comunități din județul Buzău au primit finanțare și unde ne-am încadra și noi cu un proiect de asfaltare a 56 de străzi. Sunt practic străzile care practic lipseau din puzzle –ul complet al infrastructurii urbane, iar proiectul ,,Reabilitare, modernizare drumuri de interes local în municipiul Râmnicu Sărat a devenit eligibil și a primit finanțarea. A fost practic inclusă în lista ,,Sinteză a obiectivelor de investiții”, ce a fost anunțată pe 20 august” a devenit eligibil și a primit finanțarea”, a adăugat Florin Ceparu.

Această listă cuprinde denumirea străzilor, cărțile funciare, iar tot ceea ce înseamnă documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, cu sumele respective, precum și proiectarea vor fi realizate în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here